IF

De sâmbătă, 19 martie, timp de aproape o lună, în fiecare weekend, 18 echipe româneşti de esports (CS:GO, LoL, DOTA2), reunind în total 90 de jucători, intră în luptă în Divizia PGL pentru premii în valoare totală de 13.500 dolari. Fiecare victorie aduce un câștig de 100 de dolari.

 

Programul Diviziei PGL începe mâine, 19 martie, cu meciurile de League of Legends (LoL) și Counter Strike: Global Offensive, iar duminică, se dispută partidele de DOTA 2.

 

Deschiderea în Divizia PGL va fi făcută de echipele de League of Legends XPC Gaming vs Nexus Gamers Pub. Meciul lor va începe la ora 14.00 și va fi transmis în direct pe twitch.tv/pgl_lol.

 

Celelalte două partide de League of Legends programate sâmbătă aduc faţă în faţă de la ora 15.00, pe neXtPlease! Gaming și Red Bonanza, iar de la ora 16.00, pe inSanity vs Red Rush.

 

Tot de sâmbătă, începe şi turneul de CS:GO, prima confruntare fiind cea dintre AllStars şi cooL Gaming (ora 18.00). Vor urma meciurile dintre XPC.gg şi neXtPlease! Gaming (ora 19.00), respectiv GG1337 vs IGG (20.00). Toate partidele de CS:GO sunt transmise live pe twitch.tv/pgl_csgo.

 

Duminică, 20 martie, e rândul fanilor DOTA 2 să-şi urmărească echipele preferate. Transmisia începe cu disputa dintre Nexus Boys şi No bine (18.00), urmată de proXpert vs Team Toxic (ora 19.00) şi Irreversible și XPC.gg (ora 20.00).

 

Toate partidele de DOTA 2 sunt live pe twitch.tv/pgl_dota2.

 

Programul meciurilor din acest sfârșit de săptămână, dar și din celelalte weekend-uri se găsește pe www.pgl.ro

 

program divizia pgl

 

Cu 15 minute înainte de începerea transmisiunilor, pe toate canalele Diviziei PGL se va difuza un pre-show, orchestrat de echipele de comentatori:

 

LOL:  Sebastian “TataStrumf” Honciuc și Robert ”Wildcat” Cristea

CS:GO: Adrian “Shadow” Belciug și Sebastian ”Serano” Hudișteanu

Dota 2: Mihai “DarkMickey’ Popa și Cristian ”Ppăsărel” Bănăseanu

 

În plus, echipa PGL pregăteşte mai multe surprize spectatorilor online, pentru a spori distracția în timpul transmisiunii.

 

Finalele LAN vor avea loc pe 16 și 17 aprilie, în studiourile PGL din București. Echipa campioană a fiecărei competiţii (LoL, CS:GO și DOTA 2) va primi câte 2.000 de dolari, iar ocupanta locului II, câte 1.000 de dolari.