Steaua a castigat meciul cu Ajax si merge mai departe in optimi!

Steaua are darul de-a renaşte când te-aştepţi mai puţin, de-a scrie istorie când are mai mici şanse, de-a se autodepăşi în cel mai bun moment. A făcut-o şi aseară, când de la un 0-2 fără prea multe comentarii la Amsterdam, a dus dubla cu Ajax în prelungiri, în urma unui joc entuziasmant prin dăruire, entuziasm, încredere, întărit prin caracterul de echipă şi concretizat prin valoare individuală a unor jucători. Absenţele de la mijloc s-au simţit, dar n-au şi contat neapărat. Iar gaura lăsată de Prepeliţă a fost în cele din urmă umplută de Filip, poate eroul anonim al meciului. Jocul a ajuns însă în prelungiri datorită celui mai “neanonim” jucător al Stelei.

  Până acolo însă, jocul a început sub semnul evidentei pasivităţi a adversarului. Era şi păcat să nu profite Steaua de un Ajax care, vorba lui Frank de Boer, la ora 22 e obişnuit să doarmă. Antrenorul se referise la Fischer, dar subestimase capacitatea întregii sale echipe de a aţipi. Steaua, în schimb, a atacat poarta din start, a încercat să pună presiune, în ciuda absenţelor semnificative de la mijloc şi a celei evidente din atac, Tatu fiind doar la număr pe teren. Ocazia reală din prima jumătate de oră a avut-o nedrept Ajax – una dublă, în minutul 12, când olandezii parcă nu vedeau că poarta e aproape goală la nici zece metri în faţa lor. Şansa mare a Stelei în prima parte a venit în minutul 33, chiar de mai aproape de poartă: indirectă de la şase metri, după o pasă la portar a olandezilor. “Nu se marchează niciodată din astea”, spune cineva lângă mine. Iar Rusescu ratează şi nici nu primeşte penalty, deşi mingea a atins şi o mână din zidul făcut pe linia porţii de Ajax. Dar cinci minute mai târziu nu mai e zidul acolo să-l salveze pe Vermeer la lobul lui Latovlevici, venit însă dintr-o pasă de mai mult de 15 milioane de euro a lui Chiricheş, care a traversat tot mijlocul şi aşa inutil până atunci. 1-0 şi dintr-o dată imposibilul nu mai pare atât de imposibil. 

După pauză, presiunea a crescut rapid spre poarte lui Vermeer, iar tribunele au reuşit realmente să pună câteva grade în plus la temperatura scăzută din aer. Poate dacă exista şi un atacant, nu Tatu, lucrurile deveneau mult mai simple. Aşa, ocaziile au venit de la oricine altcineva, nu de la cel care le are pe primul rând în “job description”, iar şansa mare de 2-0 a fost a lui Adi Popa, care a nimerit bara de la marginea careului mare în minutul 60. La cornerul rezultat, s-a văzut încă o dată că lui Tatu i-ar fi folosit să fie măcar puţin mai înalt. Problema înălţimii s-a rezolvat la intrarea lui Nikolic în locul lui Tănase, căpitanul neputând termina meciul pe care promisese că-l rezolvă el. Dar Nikolic e doar mai înalt, nu neapărat şi mult mai eficient. Steaua a riscat însă tot şi s-a mutat practic în jumătatea adversă cu toate armele pe care le mai avea la dispoziţie. Şi cel care dăduse pasa de 15 milioane, a marcat golul de 20: Chiricheş a prins un şut atomic de la 25 de metri, sub bara la care se mai uită şi la ora asta Vermeer. Două lucruri importante în momentul ăsta, la 2-0: da, tot un fundaş a fost nevoit să marcheze şi, doi, bine că nu a fost vândut între tur şi retur. Apoi, a venit rândul, nu, nu atacantului, ci portarului să salveze Steaua: Tătăruşanu a scos incredibil de pe linia porţii, după ce îl salvase şi bara în prealabil.

90 de minute s-au terminat şi scenariul Valencia se “plagia” tot mai evident. Prelungirile au fost ca ultima repriză a unui meci de box în care fiecare boxer îşi consumă ultimele puteri pentru a mai da un pumn. În cazul ăsta, pentru o ocazie decisivă. Şi au fost ocazii, dar nu şi goluri. Aşa că au început rugăciunile pentru un câştig la loterie.

S-a ajuns la penalty-uri, unde oamenii lui Reghecampf au avut nervii mai tari. Latovlevici a dat golul decisiv şi a calificat-o pe Steaua în optimi pentru o dublă de vis cu Chelsea.

 

Sursa:Sport.ro